pepite de aur

Încă din preistorie oamenii au fost fermecaţi de pietrele preţioase, apariţii stranii care impresionau prin strălucirea şi culoarea lor. Prin faptul că păreau venite din alte lumi, un "dar al zeilor", ca o dovadă a legăturii afective cu spirite tutelare, li s-au atribuit întotdeauna semnificaţii misterioase. Cu certitudine ne-au însoţit în procesul de umanizare, contribuind din plin la crearea unor universuri imaginare alternative, dar nu mai puţin intime.

MISTICA GEMELOR - Conform doctrinelor astrologice şi teosofice fiecare dintre noi radiază un câmp energetic personal, care variază în funcţie de caracterul, dispoziţia şi gândurile noastre. Prin structura lor cristalină specială pietrele preţioase intră în rolul de "dispozitiv de rezonanţă", amplificând vibraţia noastră specifică. Purtarea unor astfel de bijuterii ne induce cu timpul un gen de "armură spirituală", cu un rol protector şi energizant.

FENOMENE OPTICE - Dincolo de culoare, gemele îşi datorează în egală măsură preţuirea modului special în care interacţionează cu lumina, fapt ce conferă pietrei specificul ei tipologic şi chiar unicitate.

LUCIUL: evaluează aspectul suprafeţei. De regulă la majoritatea pietrelor este sticlos, dar poate fi şi strălucitor (sau adamantin, cazul diamantului), metalic (hematit), ceros (turcoaz), gras (topaz), răşinos (ambră), mătăsos sau chiar mat.

INCLUZIUNILE: sunt o consecinţă a faptului că în procesul de formare geologică apar diferite corpuri străine în masa compactă a gemei. Dacă în cazul diamantelor ele constituie o imperfecţiune notată ca atare, în cazul smaraldelor de pildă sunt aproape inevitabile, iar uneori cresc valoarea pietrei (o regulă în cazul agatelor sau a ambrei).

INTERFERENŢA: constituie descompunerea luminii în culorile curcubeului, sau alte jocuri de culori, irizaţii. De multe ori o piatră mată îşi schimbă complet interferenţa prin prelucrare, dobândind o strălucire intensă.

ASTERISMUL: reprezintă reflexia luminii în formă de stea, cu 4, 6 sau chiar 12 braţe. Este frecvent întâlnit la rubin, safir, cuarţ, granat.

CHATOYANCE: termenul provine din francezul chat (pisică) şi desemnează efectul de ochi-de-pisică, adică o linie strălucitoare sau reflexii singulare punctiforme, datorate structurii interne a gemei. Apare mai ales la cuarţ, granat, crisoberil.

În general ne asteptăm ca o gemă să aibă un aspect sticlos, ca acest rubin

În general ne asteptăm ca o gemă să aibă un aspect sticlos, ca acest rubin.

Acest superb lapislazuli din Afganistan are un luciu opac

Acest superb lapislazuli din Afganistan are un luciu opac.

O bijuterie din hematit - o strălucire metalică

O bijuterie din hematit - o strălucire metalică.

Ambra, sau chihlimbarul, are un aspect răşinos, fiind chiar răşina fosilizată a unor conifere din alte epoci geologice

Ambra, sau chihlimbarul, are un aspect răşinos, fiind chiar răşina fosilizată a unor conifere din alte epoci geologice.

Incluziuni dintr-un diamant - detaliu fotografiat cu microscopul electronic

Incluziuni dintr-un diamant - detaliu fotografiat cu microscopul electronic.

În cazul smaraldului incluziunile sunt ca un certificat de garanţie că gema este naturală

În cazul smaraldului incluziunile sunt ca un certificat de garanţie că gema este naturală.

O

O "incluziune biologică" - o insectă surprinsă acum milioane de ani de răşina care va deveni apoi ambră prin fosilizare.

Irizaţiile sunt o regulă când e vorba de diamante

Irizaţiile sunt o regulă când e vorba de diamante.

Un diamant

Un diamant "radios".

Dispersia corectă a luminii în cazul unei geme perfect faţetate - adică prelucrată în briliant clasic

Dispersia corectă a luminii în cazul unei geme perfect faţetate - adică prelucrată în briliant clasic.

Reiterează de fapt efectul optic prismatic, acelaşi care determină şi apariţia curcubeului

Reiterează de fapt efectul optic prismatic, acelaşi care determină şi apariţia curcubeului.

Asterism - rubinul Rosser-Reeves, 138 carate

Asterism - rubinul Rosser-Reeves, 138 carate.

Senzaţia hipnotică indusă de imaginea ochilor de pisică...

Senzaţia hipnotică indusă de imaginea ochilor de pisică...

...se regăseşte la unele cuarţuri - aici un crisoberil de Ceylon

...se regăseşte la unele cuarţuri - aici un crisoberil de Ceylon

Efect de chatoyanţă în puncte

Efect de chatoyanţă în puncte

Gemă ochi-de-tigru

Gemă ochi-de-tigru

TIPURI DE PRELUCRARE - La şlefuirea unei geme este foarte important efectul urmărit, în funcţie de caracteristicile ei particulare: felul pietrei, culoarea, puritatea, mărimea, greutatea, tipul de bijuterie dorit. Unghiurile şi proporţiile prelucrării conferă proprietăţile optice pe care le va avea piatra finisată.

De pildă un diamant, datorită durităţii şi transparenţei, se pretează foarte bine la o tăietură în formă briliant, cu multe faţete, şi la o poziţie expusă în montură; în timp ce un smarald, mai fragil şi pasibil de a se fragmenta la prelucrare, impune o tăietură în unghiuri mai plane şi ulterior la o inserţie mai adâncă, protectoare.

În mod similar, o piatră cu o densitate specifică mare este relativ grea, deci ea va trebui adaptată la o mărime potrivită în cazul unor inele sau cercei, altfel purtarea unor astfel de bijuterii este incomodă. În cazul alegerii unei geme cu o nuanţă puternică, un rubin de pildă, culoarea şi textura reclamă o tăiere mai subţire, altfel piatra va avea un aspect întunecat, neplăcut.

În funcţie de tipul şi de calitatea pietrei se recurge la diferite forme de prelucrare. Cele în formă rotundă , în care intră tipul briliant, se folosesc în cazul gemelor transparente sau de culori deschise, cu o mare dispersie naturală a luminii.

În funcţie de tipul şi de calitatea pietrei se recurge la diferite forme de prelucrare. Cele în formă rotundă , în care intră tipul briliant, se folosesc în cazul gemelor transparente sau de culori deschise, cu o mare dispersie naturală a luminii.

La tăietura în margini drepte, cu faţete laterale în forme rectangulare paralele, se pune în evidenţă mai degrabă culoarea, conferind astfel pietrei finisate simplitate şi eleganţă, o tonalitate "caldă".

În forma mixtă vom avea partea superioară rotundă, în briliant, şi partea inferioară din montură în trepte.

În sfârşit, tăieturile tip fantezie, în forme mai neregulate, sunt folosite pentru a păstra cât mai mult din masa originară a gemei, sau pentru a masca anumite defecte naturale.

Tăietura în briliant exprimă perfecţiunea în domeniul prelucrării pietrelor preţioase, în cazul diamantelor fiind folosită aproape exclusiv. Este o faţetare ideală, cu proporţiile calculate matematic, maximizând dispersia naturală a luminii şi producând irizaţia spectrală – descompunerea luminii naturale în culorile curcubeului.

Diamant faţetat în briliant

Diamant faţetat în briliant "clasic".

Briliant în formă de lacrimă

Briliant în formă de lacrimă.

Tăietura Marquise

Tăietura Marquise.

Rubin prelucrat în formă rectangulară – astfel se evită o nuanţă prea întunecată

Rubin prelucrat în formă rectangulară – astfel se evită o nuanţă prea întunecată.

Smarald tăiat în formă cabochon, ovală – o formulă potrivită pentru o gemă fragilă

Smarald tăiat în formă cabochon, ovală – o formulă potrivită pentru o gemă fragilă.

O broşă cu turcoaz în cabochon

O broşă cu turcoaz în cabochon.

Faţetare în stil

Faţetare în stil "foarfecă" - turmalină.

Topaze fumurii în tăietură mixtă - cu partea inferioară în trepte

Topaze fumurii în tăietură mixtă - cu partea inferioară în trepte.

Un opal prelucrat neregulat. Un exemplar atât de frumos se vinde cu mii de euro

Un opal prelucrat neregulat. Un exemplar atât de frumos se vinde cu mii de euro.

DURITATEA - conferă rezistenţă unei pietre preţioase şi în definitiv valoare şi prestanţă. Nu degeaba cea mai dură gemă, invincibilul diamant, este în acelaşi timp şi cea mai preţuită.

Cel mai folosit sistem de evaluare a durităţii este scara Mohs, în fond o simplă ordonare a 10 minerale după rezistenţa lor reciprocă la zgâriere: (1) talc, (2) gips, (3) calcit, (4) fluorină, (5) apatit, (6) feldpsat, (7) cuarţ, (8) topaz, (9) corindon, (10) diamant. De exemplu cuarţul zgârie feldspatul în timp ce este afectat de topaz; toate lasă urme în talc (cretă) iar diamantul le zgârie pe toate celelalte.
Scara Mohs este o împărţire scalară elementară, orientativă. Pentru o mai mare precizie se folosesc alte sisteme – pe scara Knoop de pildă talcul este undeva pe la 100, unghia umană la 300, sticla la 600, topazul la 1.100, corindonul la 2.000 iar diamantul la peste 8.000.

Aparat de prelucrare a gemelor

Aparat de prelucrare a gemelor

Prelucrarea gemelor într-un atelier din Idar-Oberstein (Germania)

Prelucrarea gemelor într-un atelier din Idar-Oberstein (Germania)

Idar-Oberstein este

Idar-Oberstein este "capitala" europeană a pietrelor preţioase

scala Mohs

EVALUAREA GEMELOR - Se consideră că preţul pietrelor preţioase este stabilit ca o rezultantă a "celor 4 C", fiecare majusculă desemnând un cuvânt din engleză care apreciază separat o calitate anume:

CARAT: greutatea pietrei exprimată în carate; în cazul gemelor 1 carat = 0,2 grame, deci 5 carate fac un gram (a nu se confunda cu caratajul aurului, care desemnează puritatea aliajului). Unitatea subdivizionară este punctul (pct) şi reprezintă o sutime dintr-un carat, astfel 1ct = 100 pct.

COLOR: evaluează culoarea: nuanţa, intensitatea şi uniformitatea ei.

CUT: tăietura: gradul de perfecţiune al prelucrării.

CLARITY: claritatea pietrei, maniera în care reflectă lumina şi eventualele incluziuni.

Acest sistem de evaluare este utilizat în special în cazul diamantelor, cele mai valoroase geme.

În ultimul timp, se mai adaugă un C: CONFIDENCE – încrederea: datorită imitaţiilor tot mai reuşite, în lipsa unui firme autorizate, cu o probitate recunoscută, posibilitatea de a achiziţiona o piatră falsă este aproape sigură.

Datorită proprietăţilor fizice de excepţie diamantul ocupă un loc cu totul aparte în lumea pietrelor preţioase.

Este practic singura gemă formată exclusiv dintr-un singur element, carbonul pur, acelaşi carbon din grafitul creioanelor sau din cărbune, numai că de data aceasta cristalizat la presiuni enorme într-o structură cubică şi cu legături atomice foarte puternice.

Astfel diamantul, având cel mai mare număr de atomi pe unitate de volum, manifestă două calităţi de excepţie: transparenţa specială, cu irizaţia caracteristică, şi duritatea extremă (10 pe scara Mohs), fiind cel mai dur mineral.

Dealtfel numele lui originar subliniază acest ultim aspect, în greaca veche adamas însemnând "invicibil".

A fost descris dintotdeauna ca o metaforă pentru victoria spiritului asupra materiei, sugerându-se că purtarea lui vindecă orice afecţiune. În cultura indiană, cu sistemele ei metafizice spectaculoase, era considerat prin excelenţă simbolul transcendenţei sufletului, care, asemenea diamantului, reflectă tot ce e în jur dar îşi menţine puritatea eternă, nefiind cu adevărat afectat de nimic.

Până în secolul al 18-lea India a fost dealtfel principala sursă de diamante, prin celebrele mine din Golconda. Apoi s-au făcut descoperiri şi în Brazilia, Africa, Siberia, Australia şi China. Formate acum 2-3 miliarde de ani în adâncul Terrei, la temperaturi şi presiuni enorme, aceste geme ajung la suprafaţă odată cu magma vulcanică, învăluite într-o rocă-mamă numită kimberlit.

După cum el însuşi este o gemă de excepţie, la fel piaţa diamantelor constituie o lume aparte, atent supravegheată, ceea ce face ca în pofida abundenţei din extracţii preţul lor să se menţină ridicat, datorită controlului şi strategiilor de marketing.

Pentru a i se pune în valoare calităţile remarcabile diamantul se prelucrează aproape exclusiv "în briliant". Aceast tip de tăietură, în forma ei clasică, a fost realizată în 1919 de către un matematician şi este considerată drept tăietura ideală, cu proporţii şi unghiuri calculate, astfel încât să maximizeze efectul reflexiei luminii şi implicit irizaţia caracteristică diamantului. Piatra brută este şlefuită în 57 de faţete - 33 pe partea superioară (coroana) şi 24 pe partea inferioară (sub centură).

Dincolo de greutate, adică de carataj, diamantele mai sunt evaluate potrivit clarităţii – conţin sau nu incluziuni, care de cele mai multe ori sunt tot mici cristale de diamant, şi culorii – de la incolore la galben, roz, albastre, chiar negru. Deşi într-o primă etapă valoarea potrivit greutăţii creşte exponenţial, pietrele de peste 1 carat fiind mult mai rare, calitatea şi prelucrarea pietrei influenţează mult preţul final. Astfel un diamant de 1 carat (0,2 grame) poate să varieze de la câteva sute până la peste 20.000 de dolari.

Datorită valorii lui ridicate, în mod firesc au fost elaborate tehnici artificiale atât pentru realizarea de falsuri cât şi pentru ameliorarea defectelor naturale – vaporizarea incluziunilor prin laser, remedierea fisurilor, schimbarea culorii.

Diamante în formă brută

Diamante în formă brută

Faţetarea în brilliant clasic este considerată tăietura ideală pentru diamante...

Faţetarea în brilliant clasic este considerată tăietura ideală pentru diamante...

...şi a fost concepută în 1919 de către bijutierul belgian Marcel Tolkowsky prin calcul matematic

...şi a fost concepută în 1919 de către bijutierul belgian Marcel Tolkowsky prin calcul matematic

Diferite tipuri de prelucrare

Diferite tipuri de prelucrare

Diamant cu o tentă galbenă

Diamant cu o tentă galbenă

Un inel cu diamant albastru - o varietate rară şi scumpă

Un inel cu diamant albastru - o varietate rară şi scumpă

Model clasic de inel de logodnă cu diamante

Model clasic de inel de logodnă cu diamante

"Colierul lui Napoleon", dăruit de acesta in 1811 împărătesei Marie Louise de Austria. La rândul ei aceasta îi dăruise un moştenitor al Imperiului

"Golden Jubilee" - cel mai mare diamant din lume 545 de carate (109 grame). Se află din 1996 în posesia Casei Regale din Thailanda

"The Star of Africa" sau "Cullinan", are 530 carate şi până în 1985 era cel mai mare diamant din lume. Gema brută din care a fost tăiat avea 3.106 carate

"Koh-i-Noor" ("Muntele de lumină") 105 carate - provine din India şi a aparţinut la un moment dat lui Shah Jahan, cel care a construit Taj Mahal-ul. În prezent împodobeşte coroana imperială britanică

"The Regent" - un diamant indian din minele Golcondei. Limpiditatea sa de excepţie îl califică drept cel mai frumos diamant din lume

"Taylor-Burton" 69,4 carate - unul din diamantele celebre, cadoul de nuntă al lui Richard Burton pentru Elizabeth Taylor. După divorţ a fost vândut în 1978 pentru 5 milioane de dolari

"The Hope" 45,5 carate, de un albastru întunecat. Provine dintr-un templu indian şi a fost la un moment dat în posesia lui Ludovic al XIV-lea şi apoi în cea a ultimului sultan turc Abdul Hamid II

"The Spirit of Grisogono" – la cele 312 carate ale sale este cel mai mare diamant negru din lume şi al cincilea ca mărime, prelucrat în "stil mogul". Este sertizat într-un inel cu încă 700 de diamante alături

O

O "reuniune" de diamante remarcabile: în centru "Millenium Star" (203 carate) flancat de "Steinmetz Diamond" (cel roz, 59 carate) şi de "Allnut" (cel galben, 101 carate). În rândul de jos: "Heart of Eternity", "Pumpkin Diamond", "Moussaieff Red" şi "Ocean Drem"

"The Blue Heart" – 30 de carate, prelucrat în formă de inimă. Este unul din cele mai frumoase diamante albastre

"The Centenary" – 273 de carate. Prezentat în 1988, a fost descoperit prin tehnologia cu raze X şi marchează 100 de ani de la înfiinţarea De Beers Consolidated Mines, cel mai mare producător de diamante din lume

"The Moussaieff Red" cântăreşte 5,11 carate, este faţetat în trillon şi este cel mai mare diamant de nuanţă roşie cunoscut. Numele vine de la firma multinaţională americană care l-a cumpărat

O replică din zirconia a diamantului

O replică din zirconia a diamantului "Florentinul". Dispărut în 1921, a aparţinut timp de generaţii familiei de Medici şi avea 137 de carate

Imediat după diamant ca duritate, cu numărul 9 pe scara Mohs, se află familia corindonului de care aparţin două dintre cele mai cunoscute geme: rubinul şi safirul. Sunt socotite ‘pietre asiatice’ pentru că cele mai reuşite exemplare provin din Asia iar intensitatea deosebită a culorilor precum şi rezistenţa le desemnează ca pietre ideale pentru bijuterii.

Corindonul este din punct de vedere chimic un oxid de aluminiu (Al2O3), în stare pură fiind transparent – safirul incolor, dar de regulă prezintă impurităţi sub formă unor urme de alte minerale, ceea ce determină apariţia unor culori specifice. De asemenea un fenomen interesant la corindon îl reprezintă pleocroismul – schimbarea culorii sau a nuanţei în funcţie de unghiul din care se priveşte.

Rubinul (din latinescul ruber – roşu) este de fapt un safir pur cu urme de oxid de crom 1-3%, ceea ce-i conferă nota caracteristică în diferite tonalităţi de roşu dar datorită puterii simbolice a culorii sale şi a rarităţii este evaluat separat. Considerat în India ca provenind din sângele zeilor Asura a fost în trecut impregant de semnificaţii legate de viaţă, vitalitate şi implicit erotism. Romanii îl considerau drept piatra zeiţei Venus, cu efecte salutare în potenţarea iubirii şi a virilităţii, precum şi foarte indicat în afecţiuni cardiovasculare.

Până în modernitate era frecvent confundat cu spinelii sau cu granaţii, geme tot roşii dar cu o altă compoziţie chimică şi mai puţin dure. Datorită incluziunilor aciculare de rutil rubinele pot prezenta efecte de asterism – stea cu 6 raze, sau chatoyanţă – dispersia ochi-de-pisică, ceea ce le măreşte valoarea.

Cele mai frumoase rubine, celebrele "sânge de porumbel" provin din Myanmar (Birmania) dar datorită dictaturii militare sunt greu de obţinut, centrul mondial al comerţului cu rubine mutându-se mai jos, în Thailanda vecină, unde se găsesc de asemenea mine. Se mai fac extracţii în India, Sri Lanka, Afganistan, Rusia, China, Africa iar în Europa în Macedonia; dar oricum "polul rubinelor" rămâne Asia de Sud-Est.

Rubinele frumoase mari şi de calitate sunt foarte rare, astfel că ele pot depăşi preţul diamantelor la acelaşi carataj. În funcţie de forma şi de transparenţa pietrei brute se prelucrează fie faţetat, fie în formă ovală – cabochon. De regulă se sacrifică proporţiile regulate ale pietrei finite pentru a se păstra cât mai mult din masa iniţială.

Marea majoritate a rubinelor sunt tratate prin diferite metode artificiale pentru a li se îmbunătăţi calităţile. Cel mai frecvent sunt supuse unui tratament termic şi chimic pentru a li se ameliora culoarea sau efectele optice, astfel că rubinele pur naturale sunt foarte rare.
Cel mai mare rubin prelucrat cunoscut provine din Myanmar şi este de fapt o statuie sculptată a lui Buddha, în greutate de 693 grame.

O gemă specială din familia berilului (alături de acvamarin, heliodor, morganit) de o culoare caracteristică verde-translucid, cu nuanţe de la albăstriu până la galben, datorate de regulă impurităţilor de crom, sau vanadiu – în cazul smaraldelor braziliene.

În Egiptul Antic era considerat piatra zeiţei Isis, protectoarea căsătoriei, a fidelităţii şi a armoniei deci implicit, ca simbol al echilibrului, astrologia l-a cotat drept benefic în tratarea oricăror afecţiuni. Asociat cu verdele naturii sau cu imensitatea mării, smaraldul era un talisman apreciat împotriva furtunilor, marine într-o primă fază, dar prin extrapolare împotriva oricăror furtuni ale destinului în genere. De asemenea potrivit legendei, potirul Sfântului Graal, cel prezent la Cina cea de Taină şi în care ulterior Iosif din Arimateea ar fi adunat sângele Mântuitorului, ar fi fost din smarald.

Un factor cheie în evaluarea smaraldelor este dat de intensitatea culorii, apoi urmează mărimea pietrei brute, claritatea nefiind cotată drept decisivă. Dealtfel incluziunile sunt atât de frecvente încât reprezintă un criteriu în indicarea unei geme naturale, ele constituind mai degrabă o calitate, deşi tratamentele de ameliorare sunt cu siguranţă prezente.

Timp de secole, de pe vremea primilor faraoni şi până la ocupanţii turci, cele mai importante mine cunoscute au fost cele din Egipt, din zona Assuan, deşi extracţii se realizau şi în India. În prezent cea mai importantă sursă de smaralde o constituie Columbia, cu peste 100 de exploataţii, dar se mai extrag smaralde şi în Brazilia, Africa, Rusia, Australia, SUA iar în Europa depozite de mică anvergură se găsesc în Austria şi Norvegia.

Incluziunile frecvente şi fisurile, chiar microscopice, fac din smarald o gemă relativ fragilă (7,5-8 Mohs) deci prelucrarea lui se face cu mare atenţie. S-a elaborat chiar şi o tăietură specială ‘în smarald’, în trepte şi în formă de octogon cu colţurile secţionate sau rotunjite, pentru a evita tensiunile interne după montură şi a-i pune în valoare culoarea superbă. Dar dacă piatra brută este de bună calitate şi limpede se poate realiza chiar şi o tăietură în briliant. Oricum, smaraldul trebuie întotdeauna protejat de şocuri sau de temperaturi extreme.

De regulă pentru a li se accentua culoarea smaraldele sunt tratate chimic iar pentru a li se masca incluziunile şi fisurile sunt impregnate cu uleiuri sau cu răşini epoxi. Aceste practici sunt acceptabile dacă la cumpărare sunt declarate explicit. Smaraldele sintetice s-au produs încă din secolul al 19-lea dar chiar şi în prezent preţul lor pe piaţă este destul de ridicat.

Denumirea provine din greaca veche – sapphirus, fiind cel mai probabil adoptată din sanskrită. În limba română a dat chiar şi nume proprii − Zamfir, Zamfira fiind adaptări ale denumirii acestei geme.

Safirul reprezintă de fapt restul familiei corindonului, dacă excludem rubinele. Deşi culoarea lui cea mai populară este albastru-ciel, apare în diferite culori de la tonuri mai închise de violet şi albastru până la verde, roz, galben, chiar incolor, în funcţie de impurităţile conţinute – fier, titan, vanadiu. Ca şi rubinul, poate prezenta fenomene optice speciale, de pleocroism (mai rar) iar în cazul în care conţine cristale de rutil, chatoyanţă sau asterism.
Fiind în trecut cunoscut aproape exclusiv în formula sa albastră safirul a fost în mod natural asociat cu cerul şi cu ideea de divinitate, laolaltă cu atributele ei pregnante: credinţă, puritate, fidelitate. În perioada medievală se credea că purtarea lui conferă blândeţe şi propensiunea spre fapte bune, fiind piatra favorită a clericilor.

Cele mai valoroase safire, de o culoare albastru-închis, se găseau în Kashmir la graniţa dintre India şi Pakistan dar aceste rezerve sunt acum practic epuizate. Safire de calitate se extrag şi din Myanmar (Birmania) şi Sri Lanka, în Africa – în special Tanzania, Australia şi SUA – Montana.

Foarte populare au devenit în ultimul timp safirele de culoare roz, în diferite nuanţe, exprimând semnificaţii erotice şi fiind preferate de multe dintre vedetele celebre. O notă aparte printre safire o aduce padparadscha – termenul provine de la o specie de lotus, şi este un safir de Ceylon cu pleocroism, nuanţe de roz şi portocaliu, o gemă foarte rară.

Se prelucrează la fel ca şi rubinele, fie faţetat, fie în formă ovală de cabochon. Prelucrarea termică pentru îmbunătăţirea culorii este atât de frecventă încât safirele cu adevărat naturale sunt foarte rare şi scumpe. Mai nou se fabrică foarte multe safire sintetice în forme şi culori ideale.

Prin originea ei organică şi a marii varietăţi de forme şi culori perla este una dintre cele mai speciale geme folosite în arta bijuteriilor. Găsindu-se în interiorul scoicilor, prin uşurinţa procurării ei s-a numărat cu siguranţă printre primele podoabe utilizate de om. Larg cunoscute în toată Asia, nici în Europa nu erau rare ajungând aici însă mai ales prin comerţ şi mai puţin prin recoltări locale. Numele provine din latinul pirula şi înseamnă "pară mică", aluzie la unele perle de această formă iar grecii îi spuneau margarita – denumire ce a dat în româneşte mărgăritar şi în general numele propriu Margareta.

Pentru a lua naştere o perlă, trebuie ca în interiorul scoicii să fi pătruns un corp străin. Scoica în mod normal produce permanent sidef pentru a-şi construi cochilia defensivă. Însă acum iritaţia provocată de ‘nucleul’ viitoarei geme determină şi o secreţie localizată, de aici şi forma rotunjită a perlei pentru a evita orice disconfort.

Procesul durează ani de zile (1mm se formează cam în 3 ani) iar straturile mutiple de sidef depuse vor determina în final luciul şi irizaţia specifică a acestei geme organice. Din punct de vedere chimic perla conţine carbonat de calciu (aragonit) cam 85%, conchiolină –un compus organic ce constituie scheletul pe care se inserează sideful, şi care cu timpul se poate degrada (însă în sute de ani), şi apă (până la 7%).

Perla are un simbolism foarte complex: dată fiind provenienţa ei marină are conexiuni cu apa, fertilitatea şi erotica feminină iar datorită formei rotunde şi a culorii a fost asociată spontan cu Luna, şi de aici iarăşi o serie de semnificaţii –feminitate, mister, magie, perfecţiune.
În trecut perlele erau culese în mod natural în special din mările Asiei dar şi din râuri –în Europa surse importante găsindu-se în Britania, Skandinavia şi Rusia. Datorită supraexploatării, bancurile de scoici specifice s-au redus dramatic, astfel încât în zilele noastre peste 90% din perlele de pe piaţă sunt perle de cultură. Procedeul a fost pus la punct de japonezi (1922) şi constă pur şi simplu în determinarea secreţiei sidefului prin inserţia unui nucleu în cochilia scoicii, în condiţii de atentă supraveghere ulterioară.

Tipurile de perle de cultură se împart în mare în 2 categorii:

1. În prima categorie intră cele cultivate în mediul marin, de apă sărată:

- Aici se înscriu perlele Akoya (denumirea vine de la numele scoicilor), geme frumoase, rotunde, cu nuanţe de roz şi galben, cele mai bune fiind cultivate în Japonia.

- Urmează Perlele Negre, de Tahiti, unde o scoică unică oferă singurele perle negre naturale.

- Apoi perle din Mările Sudului, cultivate în scoici mari, având prin urmare o perioadă îndelungată de formare, dar acest neajuns este recuperat ulterior prin calităţi de excepţie – mărime şi irizaţie.

- Şi în sfârşit perlele Keshi, formate accidental în scoica Akoya pe lângă ‘perla principală’, de regulă mărunte dar în forme interesante.

2. Din cele de apă dulce cele mai populare sunt perlele Biwa (după numele unui lac de lângă Kyoto), au o calitate foarte bună, în culori de la crem la bordo şi violet, dar în ultima vreme piaţa este inundată de specimene “Biwa” produse în China cu standarde mai scăzute.

- O variantă de semiperlă o constituie perlele Mabe: se introduce în scoică o jumătate de sferă ca nucleu iar după sidefare (mai rapidă) se scoate, nucleul se îndepărtează şi chiar se lipesc câte două pentru a realiza o sferă; au o calitate mai slabă şi sunt mai fragile.

- În evaluarea perlei se foloseşte de regulă grain-ul, în valoare de 1/4 carate = 0,05 grame (adică 20 graini fac 1 gram).
Duritatea relativ scăzută (2,5-4 Mohs) determină o prelucrare uşoară, chiar minimală, dat fiind că ne vin ‘gata formate’ din natură. Mai consistente sunt tratamentele artificiale, foarte frecvente, şi care vizează în special ameliorarea culorii − prin iradiere şi chiar vopsire, şi a luciului – prin lustruire sau îmbibare cu diferite substanţe. În formă finisată se prezintă în şiraguri, ca mărgele dar şi în monturi, în cazul perlelor de calitate.

O gemă foarte apreciată de bijutieri datorită culorilor clasice pe care le prezintă – alb, negru, sau în benzi amestecate, ceea ce o face potrivită pentru diferite combinaţii, fie cu alte pietre sau metale preţioase fie în armonizarea unor tonalităţi cromatice. Este de fapt o varietate de agat din grupa calcedoniilor, o serie de pietre translucide sau opace de o mare varietate coloristică şi textură, grupă care la rândul ei intră în marea familie a cuarţurilor (dioxidul de siliciu).

Numele vine tot din greaca veche, onyx însemnând "unghie". Mitologia ne povesteşte că Eros i-ar fi tăiat în joacă unghiile Afroditei cu vârful unei săgeţi a amorului, pe când aceasta dormea, şi le-ar fi aruncat într-un râu. Dat fiind că nici o parte dintr-o divinitate nu se putea pierde în van, Moirele Destinului – un fel de Ursitoare, le-au transfigurat transformându-le în pietrele preţioase de care oamenii se vor bucura mai târziu: cum nu-i mai puteau avea aproape pe Zeii înşişi, se vor mulţumi doar cu o parte din ei.

Cu siguranţă legenda se referă la varianta alb-translucidă, deşi pe vremea grecilor termenul de onix avea o extensie considerabilă referindu-se la o mare varietate de calcedonii în diferite culori. Mai tâziu romanii vor restrânge semnificaţia la variante mai întunecate – negru şi maro-roşiatic, chiar mixate cu benzi albe, ultimele cunoscute şi sub denumirea de sardonix.

Prelucrate pentru pietrele inelelor de sigiliu, erau foarte apreciate datorită faptului că nu se lipeau de ceară, şi de aici popularitatea lor, sigiliul fiind practic simbolul personalităţii fiecăruia. Datorită texturii foarte bune (nu se sfărâmă), gemele de onix erau preferate pentru realizarea cameelor –mici pietre preţioase sculptate sau gravate în interior cu tot felul de motive simbolice de o mare încărcătură afectivă pentru purtător, fiind des întâlnite în descoperirile arheologice, în diferite forme ca inele, amulete, pandantive.

Onixul va fi prin urmare întotdeauna asociat cu manifestarea identităţii, a amprentei personale, deschizând interpretări ce ţin de siguranţă şi protecţie împotriva adversarilor, practicarea disciplinei şi a continenţei, norocul şi încrederea în destin, echilibru şi leadership. Odată cu stiluri moderne precum art deco-ul onixul cunoaşte o puternică revenire în arta bijuteriilor, fiind folosit în tonalităţile de alb şi mai ales de negru.

În varianta închisă, de negru antracit, opac şi totuşi lucios, este ideal pentru tot felul de combinaţii cu auriu intens sau alte pietre, în special cu irizaţii gen diamant, sau roşii precum rubinele, sugerând mister dar şi încredere −o metaforă a unei nopţi înstelate.

O gemă specială a cărei denumire se pare că provine din vechiul nume al unei insule din Marea Roşie Topazios (azi Zebirget), un nex comercial care făcea legătura cu ţări sud-asiatice precum India sau Ceylon. Aici aceste pietre erau exploatate pentru a ajunge ulterior prin exporturi în anticul Egipt sau în Imperiul Roman.

Din punct de vedere chimic este un silicat de aluminiu cu fluor, întâlnit în variaţii coloristice precum galben, fumuriu, albastru chiar roşu şi roz, dar şi în varianta incoloră. Deşi prezintă o strălucire sticloasă culoarea topazului nu este agresivă ci liniştită, odihnitoare aducând astfel o notă distinctă, specifică, în arta bijuteriilor.

Uneori conţine incluziuni iar în cazul nuanţelor mai închise poate fi observat un pleocroism slab –adică schimbarea culorii în funcţie de unghiul privirii. Cele mai căutate şi implicit preţioase topaze sunt cele de tentă portocalie, galben-imperial şi roz. Modul particular în care interferează cu lumina îi determină şi semnificaţiile mistice, topazul fiind un simbol al serenităţii, echilibrului, vitalităţii şi al bucuriei, fiind recomandat împotriva depresiei sau a furiei. Egiptenii preţuiau topazul galben ca un analogon al strălucirii Soarelui-Ra în timp ce grecii îi confereau puterea de a te face invizibil. Potrivit legendelor calmează furtunile şi reprezintă o protecţie împotriva accidentelor violente fiind totodată considerat şi un indicator al prezenţei otrăvurilor.

Pe lângă ţările asiatice amintite, cele mai importante surse se găsesc în Brazilia şi în Siberia, fiind întâlnite cristale şi de 100 de kg. Se prelucrează de regulă în trepte, rectangular dar strălucirea îl face potrivit şi pentru o prelucrare în briliant, pentru a manifesta calităţi apropiate de diamant şi safir la un preţ rezonabil.

Deşi are o duritate ridicată – de 8 pe scara Mohs, este sensibil la clivaj, la lovituri bruşte care pot să-l despice pe direcţia orientării cristalelor interne şi deci necesită monturi protective pentru a feri piatra de accidente.

Întrucât cele mai populare forme de topaz sunt cele incolore sau galbene este confundat frecvent cu cuarţul fumuriu sau cu citrinul –cuarţ galben. Este pasibil să suporte diferite tratamente pentru a i se ameliora culoarea: iradiere pentru a trece de la incolor la albastru, difuziune chimică pentru a obţine verdele sau tratament termic şi răcire în trepte pentru nuanţe de roz.

Unul din cele mai celebre topaze este pierdutul "Braganza", o gemă de 1680 de carate montată în coroana regilor portughezi şi considerată multă vreme drept un diamant.